Tribunalul Suceava a decis admiterea contestaţiei formulate de fostul consilier sucevean, Cristian Boberschi, şi a anulat hotărârea partidului de a-l exclude pe contestatar.
Conform hotărârii tribunalului, Boberschi trebuie repus în situaţia anterioară, deci este încă membru PSD şi, implicit, consilier local.
În luna ianuarie, Organizaţia Municipală Suceava a PSD, condusă de Dan Ioan Cuşnir, a decis ridicarea sprijinului politic pentru Cristian Boberschi.
La momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a anunţat excluderea din partid a unor membri din Organizația Municipală Suceava şi revocarea unui membru al Biroului Permanent Județean, pe considerentul că “persoanele nu au reprezentat corect strategia partidului în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare”.
O contestaţie asemănătoare a fost depusă şi de social-democratul Daniel Apetroaie.
În cazul său, însă, instanţa a decis că este vorba despre o contestaţie prematură, întrucât “nu s-au finalizat paşii interni ai partidului”.
Ambele hotărâri pot fi contestate în termen de 30 de zile.