Ca în fiecare an, prima lună de vară e plină de emoții pentru elevii din clasele terminale care își doresc rezultate bune la evaluarea națională sau bacalaureat. E drept că emoțiile sunt de mai multe feluri, în funcție de cât de mult a învățat fiecare. Chiar dacă au petrecut mai mult timp în fața televizorului, a calculatorului sau pe la colțuri de bloc, decât cu ochii în carte, toți își doresc să scape cu bine de evaluări.
Anul acesta, cei de clasa a VIII-a au fost la fel de creativi ca și cei din generațiile anterioare. Au creat perle mai mari sau mai mici, în forme și sclipiri diferite, toate însă demne de cules de către profesorii de limba română și de amintit, într-o doză de educație.
Citind perlele centralizate de un cotidian național, am putut să identific câteva din preferințele muzicale și ce țin de emisiunile TV, ale absolvenților de clasa a VIII-a. Poezia “Ploaia”, a Magdei Isanos a căpătat interpretări din cele mai felurite și suprinzătoare. Pe măsura diversității de gusturi provenite din consumarea unor doze prea mici de educație. Astfel, sunetul ploii de vară ce o inspiră pe poetă este de fapt manea pentru unii, ce nu au găsit alt sinonim cuvântului “melodie”. Pentru cei ce urmăresc mai mult știrile de la ora 5, ploaia dă naștere unor sentimente macabre în sufletul autoarei ce “vrea să se roage să vină ploaia şi apoi poate să moară”. Mai sunt și cei ce urmăresc emisiuni de genul “Acces direct” care au identificat în versurile citite, credința poetei “în reîncarnare sau în alte vieţi, pornind de la sintagma “frumuseţea-i dintâi”.
Cei ce sunt familiarizați cu emisiunea lui Ernest, ce e într-o continuă căutare a adevărului chiar stând la umbră, au afirmat în lucrarea de la evaluarea națională că “O figură de stil este chiar numele poetului, deoarece este bărbat dar are nume de femeie, e ca la Stănescu, aşa ne zice profa la clasă”. Aceiași elevi s-au dovedit fini observatori ai naturii umane, semn că, deși nu au studiat psihologia pe băncile școlii, au făcut-o deja la “școala vieții”: “Poezia are multe figuri de stil, este bine să amintim aşa ceva deoarece toate aceste cuvinte devin celebre pentru poetă, ea a trăit cu aceste cuvinte.”
Să mai spună cineva că tânăra generație este conectată doar la realitatea virtuală… Și că nu sunt șanse să producă prea multe în viitorul îndepărtat, când cei ce le-au cules perlele astăzi vor fi fiind pensionari… Eu una trag nădejde că, prin consumarea supravegheată, în doze mult mai concentrate de educație, vor fi cel puțin la fel de productivi în diferite domenii, precum au fost de creativi la evaluarea națională.