Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat 459 de terase, restaurante şi cluburi în perioada 16-17 iunie şi au aplicat sancţiuni totale de 2,67 milioane lei (circa 581.000 de euro), potrivit unui comunicat publicat marţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Inspectorii antifraudă au aplicat 628 sancţiuni contravenţionale, din care 436 amenzi şi 192 avertismente, valoarea totală a amenzilor fiind de 2,59 milioane lei.
În plus, inspectorii ANAF au confiscat bani şi bunuri în valoare de 77.408 lei şi au suspendat activitatea a nouă firme pentru nereguli grave, precun neutilizarea caselor de marcat sau neemiterea de bonuri fiscale.
Anterior, în 15 iunie, ANAF a controlat 208 de contribuabili, iar inspectorii Fiscului au decis sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.22 milioane lei, reprezentând amenzi şi confiscări.
De asemenea, în perioada 25-27 mai, inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au aplicat amenzi şi confiscări în valoare de 2,97 milioane lei în cadul unei operaţiuni denumite “Ceres”, prin care a verificat centrele comerciale, pieţele şi târgurile în care se vând fructe şi legume proaspete.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au demarat şi anul trecut acţiuni de control la nivel naţional, pe fondul evaziunii ridicate din România, fiind vizate în special firmele care activau în comerţ şi hoteluri, restaurante, cafenele, care formează sectorul cunoscut sub denumirea HoReCa.
În ultimul an, inspectorii ANAF au demarat mai multe operaţiuni, precum Cristal, Venus, Hermes şi Helios.
Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, statul român pierde 17 miliarde de euro în fiecare an doar din evaziunea fiscală din neplata TVA.