full screen background image

Ambasada României în Marea Britanie verifică dacă au fost cetățeni români afectați de incendiul de la Londra

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord are în atenție incendiul produs miercuri dimineața, într-o clădire de apartamente din Londra, informează un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) la solicitarea AGERPRES.

Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, pentru a verifica dacă în urma incendiului au fost afectați cetățeni români, arată sursa citată.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord “monitorizează cu prioritate cazul și menține în permanență legătura cu autoritățile competente, fiind pregătită să acorde asistență consulară”, se precizează în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328; 0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice — 0044 7738716335.

Un incendiu uriaș a cuprins un bloc de locuințe cu 30 de etaje din Londra, în noaptea de marți spre miercuri.

AGERPRES

comments

comments