full screen background image

Un fulger a declanşat un incendiu la o gospodărie din Burla

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu angajaţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Burla şi Volovăţ, au intervenit, miercuri, cu 4 autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Burla.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o parte din anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casa casa de locuit şi la o altă construcţie din gospodărie.

Nu s-au înregistrat victime.

Au ars depozitul de furaje şi acoperişul adăpostului de animale şi al unei anexe, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 mp.

Au mai ars circa 4 metri steri lemn de foc şi s-au degradat 10 mp din pereţii adăpostului de animale şi alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un trăsnet direct.

Incendiul a fost anunţat la ora 14:34 şi lichidat la ora 17:15.

Pompierii au salvat casa proprietarului şi o anexă gospodărească.

comments

comments