Sâmbătă, 27 mai, se desfășoară ultramaratonul 100 for Children / 100 pentru Copii.
Este o alergare cu scop caritabil pe distanța de 100 km, în zona Valea Plopului și are ca scop finalizarea Centrului Social din Vălenii de Munte, sub numele ”Bucuria de a dărui”.
Acesta este un proiect al Asociației BAFi, prin care voluntarii contribuie în viețile celor care au nevoie de sprijin, de o îmbrățișare, de o masă caldă, o haină și un acoperiș deasupra capului.
Președintele Asociației BAFi Rădăuți va alerga la acest ultramaraton 100 de km și va scrie pe tricoul său numele fiecărei persoane care donează pentru a-i ajuta pe copiii de la Vălenii de Munte.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi