full screen background image

Norme pentru aplicarea Programului „Prima chirie” destinat stimulării mobilității forței de muncă

Normele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, prin care se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km pentru a se încadra în muncă, au fost aprobate printr-o Hotărâre de Guvern.

Prima de relocare se acordă la cerere, lunar, pentru o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puțin 12 luni și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate, potrivit legii. Această primă se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către aceștia – dacă sunt persoane singure – sau împreună cu familia, nu depășesc 5.000 de lei/lună. Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar. În cazul în care persoanele aflate în șomaj se încadrează în muncă pe durată mai mică de 12 luni, iar ulterior se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată, nu beneficiază de aceasta primă.

Pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele îndreptățite trebuie să depună la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în evidențele cărora sunt înregistrate, documente care să ateste îndeplinirea condițiilor menționate în lege, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Totodată, veniturile nete lunare luate în considerare în vederea acordării primei sunt:

– venituri din salarii şi asimilate salariilor;

– venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

– venituri din pensii;

– venitul minim garantat;

– indemnizaţia de şomaj;

– stimulentul de inserţie, indemnizaţia de concediu pentru creşterea copilului

Prima de relocare se acordă lunar începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult 36 de luni, iar pentru acordarea acesteia beneficiarul trebuie să depună lunar documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate lunar, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legii.

Atât documentele pentru deschiderea dosarului, cât și cele lunare, se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail.

Informații suplimentare:

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 6/2017, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

comments

comments