full screen background image

Un autocar cu turişti români s-a prăbuşit într-o prăpastie, în Muntenegru

auto muntenegru     Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, a anunţat televiziunea publică din RTCG, citând poliţia, relatează AFP.

Numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului din Muntenegru a crescut la 18, informează MAE, care a anunţat că a deschis două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit. Aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene, care transportă două echipe de evaluare, una medicală şi una consulară, a aterizat luni dimineaţă la Podgoriţa.

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat pentru MEDIAFAX că în autocar se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că toate persoanele rănite sunt internate în spitalul din Podgoriţa, opt dintre acestea fiind la secţia de terapie intensivă.

“Dintr-o discuţie cu medicii de acolo, opt dintre răniţi sunt la terapie intensivă, de aceea s-a decis să fie trimis cineva acolo”, a spus Arafat, care a precizat că în urma accidentului din Muntenegru 17 români şi-au pierdut viaţa.

El a mai spus că în această noapte va pleca în Muntenegru, împreună cu doi consuli de la secţia consulară a MAE, pentru a evalua situaţia şi a decide dacă sunt pacienţi care trebuie aduşi în România.

Arafat a precizat că este posibil, dacă se fac procedurile necesare, ca persoanele decedate să fie aduse în ţară cu aeronava cu care el va pleca în Munenegru în această noapte, menţionând însă că răniţii vor fi aduşi cu un alt zbor, dacă în urma evaluării situaţiei se va decide acest lucru.

“Până după vizită nu putem spune dacă răniţii vor fi aduşi aici sau nu”, a spus Arafat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar