În cursul zilei de joi, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe drumul comunal denumit ”Pârâul Negrei”, din comuna Breaza, un minor, de 16 ani, din localitate, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Din acest motiv, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o localnică, de 31 de ani.
În urma accidentului, conducătorului mopedului a suferit leziuni ușoare, fiind transportat cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Vehiculele implicate în accident nu au fost identificate de polițiști la fața locului, ci în curțile unor imobile, la o distanță de aproximativ 200 de metri de locul evenimentului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.