full screen background image

Dragnea anunță că e posibil să abandoneze Legea grațierii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, spune că Legea grațierii a plecat de la problemele din penitenciare și a ajuns la alte probleme ale justiției, așa că se pune întrebarea „dacă mai e oportună”. Dragnea a adăugat că așteaptă un pachet mai amplu de la Ministerul Justiției, astfel încât problemele din penitenciare să fie cu adevărat rezolvate.

Liviu Dragnea spune că prioritatea PSD este aplicarea programului de guvernare, așa cum a fost el votat de români.

„Nu puteam lăsa ca astfel de gesturi să nu fie asumate. Membrii din Comisia Juridică nu au avut mandat de la partid să susțină grațierea faptelor de corupție. Am ascultat ce au spus colegii, le-am spus și punctul meu de vedere: să ne gândim dacă această lege a grațieirii mai e oportună. S-a plecat de la condițiile din penitenciare și s-a ajuns la probleme care privesc justiția. S-a discutat despre abuzurile unor – repet, unor – procurori, despre deciziile greșite ale unor judecători, se vorbește despre definirea incompletă a unor infracțiuni”, a spus Liviu Dragnea.

„În aceste condiții, să ne gândim serios dacă această lege mai e oportună. Mai fac un apel la Guvern și Ministerul Justiției: să comunice dacă legea grațierii și alte proiecte pot rezolva problemele din penitenciare. Mă interesează mai puţin cum va ieşi legea de la Senat pentru că, atunci când ajunge la Camera Deputaţilor, eu personal nu îi voi da drumul până nu am garanţii că face parte dintr-un pachet care rezolvă problema”, a adăugat el.

Liviu Dragnea a explicat și de ce conducerea partidului a decis ca Șerban Nicolae să rămână fără funcția de șef al Comisiei juridice și cea de șef al grupului PSD din Senat.

„Apărând această neîncredere și această lipsă de dorință de comunicare între conducerea partidului și liderul de grup, a apărut firesc această decizie de a fi înlocuit liderul de grup. Nu e vorba de libertatea de opinie, a votului. Dl Nicolae a fost acolo, la Comisia Juridică, cu un mandat de la partid”, a spus el.

Șeful PSD a confirmat și că parlamentaru Nicolae Bacalbașa a fost suspendat din partid pentru șase luni.

„ Nu înseamnă că nu permitem colegilor să intre în dezbateri. Dar nu putem fi de acord cu o intervenție de la tribuna Parlamentului în acest fel. Sper ca dl Bacalbașa să înțeleagă în aceste luni că nu poate continua așa”, a spus el.

digi24

comments

comments