full screen background image

Peste 14.000 de alergători din 65 de state vor participa la Semimaratonul București

Peste 14.000 de alergători din 65 de state vor participa la probele Semimaratonului București, ajuns la ediția a 6-a, care va avea loc în zilele de 13 și 14 mai, au anunțat organizatorii, luni, într-o conferință de presă.

Valeria Răcilă van Groningen, președinta Asociației Bucharest Running Club, organizatoarea evenimentului, a declarat: ”Vreau să remarc participarea la acest eveniment a atleților de elită veniți din țările africane. Pe de altă parte, m-a sunat atleta Paula Todoran, care a menționat că vrea să participe și ea la acest eveniment. Avem premii frumoase și sperăm să fie vreme favorabilă pentru mișcare în aer liber. În plus, subliniez dimensiunea socială a proiectului, unde sunt implicate multe organizații neguvernamentale, dar și numeroși voluntari, care ne ajută la succesul proiectului nostru”.

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a menționat la rândul său: ”Subliniez faptul că sportul este cel mai bun ambasador pentru promovarea intereselor unei țări. România a fost pe primul loc în lume la diferite discipline sportive, iar noi dorim să îi redăm acest loc. Pe de altă parte, tinerii au nevoie de modele. Să nu uităm că performerii își sacrifică tinerețea pentru a ajunge pe podium. O să aveți mereu un prieten în mine, cât sunt în acest minister, dar nu vreau neapărat să vorbesc în calitate de ministru, ci de om care sprijină mișcarea în aer liber, stilul sănătos de viață, comportamentul animat de fair-play. Îl văd aici pe noul președinte al Federației Române de Atletism, care are o mare responsabilitate. Să nu uităm că vin Jocurile Olimpice, iar eu vreau să știu ce pot să fac pentru a fi util. Felicitări organizatorilor Semimaratonului București”.

Florin Florea, noul presedinte al Federației Române de Atletism, a arătat: ”Salut cu bucurie acest eveniment din viața sportivă a orașului București. Personal sunt aproape de organizatori încă din anul 2014. Federația Română de Atletism va asigura suportul tehnic pentru niște concursuri cât mai reușite. Multe felicitări doamnei Valeria Răcilă van Groningen pentru implicarea sa în organizarea semimaratonului”.

Sâmbătă, 13 mai, în jurul Palatului Parlamentului au loc cursele copiilor, adolescenților și cursa populară, iar duminică, 14 mai, întrecerile pe distanțele de 21,097 km individual, 10,548 km individual, precum și ștafeta de 3 persoane: 5,1 km+ 8 km+ 8 km.

Cursele sunt inițiate de Bucharest Running Club (BRC), organizatorul celor mai mari evenimente de sport de masă și de alergare stradală din România — Bucharest Marathon, Bucharest Half Maraton și Bucharest 10k&Family Run. (Foto pe flux)

AGERPRES

comments

comments