În Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Cîmpulung Moldovenesc, s-a desfăşurat, astăzi, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
În total au participat un număr de 111 angajatori (52 în Suceava, 16 în Fălticeni, 16 în Rădăuți şi 27 în Cîmpulung Moldovenesc), care au oferit 712 locuri de muncă (375 în Suceava, 96 în Fălticeni, 143 în Rădăuți şi 98 în Cîmpulung Moldovenesc).
În cele 4 localităţi, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost prezente 1.355 de persoane (710 în Suceava, 217 în Fălticeni, 280 în Rădăuți şi 148 în Cîmpulung Moldovenesc).
Dintre acestea, 794 de persoane au fost selectate în vederea încadrării (425 în Suceava, 109 în Fălticeni,137 în Rădăuți şi 123 în Cîmpulung Moldovenesc).
16 persoane au fost încadrate pe loc de către angajatorii prezenţi (6 în Suceava, 5 în Fălticeni, 3 în Rădăuți şi 2 în Cîmpulung Moldovenesc).
“Menţionăm că, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea bursei, vom publica datele finale referitoare la statistica ocupării la Bursa Generală. Mesajele primite astăzi de la angajatori, precum şi numărul de persoane selectate pentru un al doilea interviu, sunt un semnal pozitiv pentru piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor din economia locală, majoritatea angajatorilor optând pentru menţinerea ofertelor de la bursă pe lista de locuri vacante gestionată de AJOFM Suceava.” a declarat Simona Sofroni, director executiv adjunct AJOFM Suceava.