Teatrul Fabulinus, Casa de Cultură a Studenților Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava și Asociația Cultural-Educativă “Fabulinus” au plăcerea vă invită la o nouă reprezentaţie cu spectacolul – “EU. TU. APROAPE.” (după “Almost. Maine.” de John Cariani), în regia lui Ioan Crețescu.
Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 19, în Auditorium “Joseph Schmidt” al USV, preţul unui bilet fiind de 5 lei pentru studenţi şi elevi şi 10 lei publicul larg.
Piesa conţine două planuri. Potrivit organizatorilor, primul plan este despre societatea noastră, despre ce tinde să devină ea, despre big-brother, despre faptul că tindem să devenim din persoane doar simple numere, societate în care cu toţii devenim simple cifre într-o tranzacţie. O societate în care rutina de zi cu zi devine lege, o societate în care uităm să iubim, să comunicăm. În acest prim plan sunt inserate scene din “Almost. Maine.” de John Cariani (acesta fiind al doilea plan) prin care eroii, asemeni unor copii, reînvaţă să trăiască.
Mişcarea scenică este semnată Victoria Bucun. Distribuţie: Mihai Cerneanu, Ana Gubca, Artiom Ceban, Lilian-Mihai Nistor, Diana Andrieş, Carolina Neagu, Cerasela Ciobanu, Teodora Gherasim, Luminiţa Andruh, Artiom Creţ, Ludmila Mihai, Mihai Halupneac, Anastasiia Toderishena, Oana Clim, Codruţ Brînzei. Lumini – Stelian Cuniţchi, sonorizare – Adrian Crăciunescul, afiş – Anna Moldovan.
Leave a Reply