La Biroul vamal de frontieră Siret au fost prelucrate, în anul 2016, 61.912 documente vamale, se arată într-o informare a instituţiei sucevene, potrivit căreia, în perioada de referinţă, întocmite au fost 460 de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
Amenzile aplicate au însumat 1,91 de milioane de lei, valoarea bunurilor confiscate ridicându-se la 1,97 milioane de lei.
În anul 2016, la Biroul vamal de frontieră Siret au fost confiscate un total de peste 2,9 milioane de ţigarete, aflate în 145.222 de pachete.
Lucrătorii vamali de la Siret au indisponibilizat în vederea confiscării, 73 de unităţi transport utilizate în traficul cu ţigări, alte 102 de autovehicule fiind reţinute până la plata amenzii.
Conform unei informări a Biroului, în 20 de cazuri, către organele în drept au fost înaintate sesizări penale privind infracţiuni la regimul vamal.
Ca urmare a întregii activităţi, pe durata anului 2016, Biroul vamal de frontiera Siret a adus la bugetul statului suma de 2,23 de milioane de lei. „
Analiza comparativă a anilor 2016 şi 2015 arată o creştere semnificativă a traficului prin Biroul vamal de frontieră Siret, a sumei încasate, a valorii bunuri confiscate, numărului de ţigarete confiscate, dar şi a celor abandonate”, se subliniază în informarea Biroului vamal de frontieră Siret.
Leave a Reply