Una dintre problemele actuale și prioritare ale municipiului Rădăuți este cea a bugetului local, respectiv structurarea lui și împărțirea pe instituții.
Primarul Nistor Tătar a afirmat, la VIVA FM, că a avut discuții despre creionarea bugetului pentru anul 2017 cu unii consilieri locali, reprezentanți ai partidelor politice și că unele propuneri se pot introduce în bugetul acestui an, iar altele vor rămâne pentru anul viitor.
Este vorba despre investiții la Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta”, despre repararea unor trotuare, decolmatarea unor canale din zona Tolocii.
Discuțiile continuă, iar primarul îi așteaptă în continuare cu propuneri și pe ceilalți consilieri.
S-a discutat și cu directorii unităților de învățământ din Rădăuți și se va ține cont și de prioritățile acestora.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi
Leave a Reply