Plenul reunit al Parlamentului a adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Proiectul de hotărâre a fost vizat de Birourile Permanente reunite.
Din Comisia specială comună vor face parte 19 membri propuşi de către grupurile politice parlamentare.
Conducerea Comisiei va fi asigurată de către senatorul Mircea Geoană – preşedinte, deputatul Laurenţiu Tigăeru-Roşca – vicepreşedinte şi senatorul Traian Igaş – secretar.
Membrii Comisiei sunt următorii: Florian Bodoc, Mihai Viorel Fifor, Natalia Elena Intotero, Ana Birchal, Ioan Vulpescu, Dorel Căprar, Nelu Tătaru, Cătălin Boboc, Gigel-Sorinel Ştirbu, Daniel Budurescu, Cezar Preda, Haralambie Vochițoiu, Mario Caloianu, Borbely Laszlo, Ovidiu Ganţ şi Dănuţ Cristian Mihai.
Leave a Reply