full screen background image

Un tânăr din Moldoviţa s-a răsturnat noaptea cu maşina, în timp ce conducea băut

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.30, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 176, din comuna Moldovița, un localnic, de 19 ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă.

Astfel, a părăsit partea carosabilă, a lovit gardul împrejmuitor al unui imobil, pe care l-a distrus pe o lungime de circa 10 m, după care s-a răsturnat pe cupolă.

În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, care nu a anunțat poliția și a plecat la domiciliu, fiind ulterior identificat de polițişti.

Întrucât prezenta leziuni, tânărul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar