full screen background image

Premierul a trimis la Cotroceni propunerile pentru noii miniştri

Premierul Sorin Grindeanu a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de nominalizare pentru funcţiile de miniştri ai Justiţiei – Tudorel Toader, Economiei – Mihai Tudose, Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat – Alexandru Petrescu, precum şi pentru cea de ministru delegat pentru Fonduri Europene – Rovana Plumb.

Într-un comunicat al Guvernului se arată că propunerile au fost făcute ‘în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) şi art. 106 din Constituţia României, republicată, precum şi cu cele ale art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare’.

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat a aprobat miercuri nominalizarea lui Tudorel Toader pentru funcţia de ministru al Justiţiei, rămasă vacantă în urma demisiei lui Florin Iordache şi ocupată în prezent, interimar, de Ana Birchall.

Alexandru Petrescu, în prezent ministru al Economiei, a fost nominalizat pentru funcţia de ministru pentru Mediul de Afaceri, care a rămas vacantă la începutul lunii februarie în urma demisiei lui Florin Jianu.

La Ministerul Economiei a fost propus, ca înlocuitor al lui Petrescu, Mihai Tudose.

Tot în şedinţa de miercuri, CExN al PSD a aprobat nominalizarea Rovanei Plumb pentru funcţia de ministru delegat al Fondurilor Europene.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a precizat, la finalul şedinţei, că propunerile au fost votate în unanimitate de CExN.

comments

comments




Leave a Reply

avatar