full screen background image

Mexicul și Canada au convenit să își consolideze legăturile

Președintele mexican Enrique Pena Nieto și premierul canadian Justin Trudeau au vorbit luni la telefon, convenind să păstreze un contact strâns și să acționeze mai repede pentru întărirea legăturilor nord-americane, a anunțat guvernul mexican într-un comunicat, citat de Reuters.

Pena Nieto “a reiterat dorința guvernului mexican de a continua să consolideze legăturile între cele două popoare”, se menționează în comunicat.

“Ambii lideri au convenit să păstreze un contact strâns și să intensifice activitatea echipelor lor pentru a accelera integrarea unei Americi de Nord mai puternice și mai prospere”, a precizat guvernul mexican.

Discuția celor doi lideri vine după amenințările președintelui american Donald Trump de retragere din Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA) care leagă cele trei țări, dacă acesta nu va putea fi renegociat în beneficiul Statelor Unite.

Autoritățile americane susțin că Trump este mai concentrat pe deficitele comerciale mari ale SUA cu țări precum Mexicul.

Între timp, oficialii canadieni au spus că se vor concentra pe menținerea legăturilor comerciale cu SUA în cadrul discuțiilor privind renegocierea NAFTA și că este posibil să nu poată ajuta Mexicul să evite să fie ținta administrației Trump.

O întâlnire care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută între Trump și Pena Nieto a fost anulată după ce președintele american a spus că e mai bine să se renunțe la ea dacă Mexicul nu este dispus să plătească pentru zidul care ar urma să fie construit între cele două țări.

AGERPRE

comments

comments




Leave a Reply

avatar