Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc, vineri, pentru a repartiza comisiilor de specialitate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 şi scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează preşedinţii celor două Camere privind intenţa sa de a convoca electoratul la un referendum privind justiţia.
Ora la care se va reuni conducerea Parlamentului nu este cunoscută încă depinzând de ora la care Guvernul va adopta bugetul şi îl va trimite Parlamentului. Şedinţa Executivului este programată să înceapă la ora 13.
Birourile Permanente vor trimite comisiilor proiectul de buget pentru a da avizele, ulterior rapoartele celor două bugete urmând să fie dat de către comisiile reunite de buget-finanţe. Pe lângă procedura standard de remitere a proiectelor către comisii, Birourile Permanente urmează să stabilească şi graficul adoptării bugetului, cu termene pentru avizare, întocmirea rapoartelor şi pentru dezbaterea în plen. Este de aşteptat ca procedura să fie una accelerată ţinând seama că deja a fost depăşit termenul la care coaliţia guvernamentală PSD-ALDE estima ca bugetul să fie adoptat în Guvern, anume 25 ianuarie.
Un alt subiect important pe ordinea de zi va fi trimiterea scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la referendum către comisiile juridice pentru ca acestea să formuleze un punct de vedere.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi convocate vineri după-amiază, pe ordinea de zi urmând să figureze distribuirea comisiilor de specialitate a proiectului de buget pe 2017 şi, cel mai probabil, scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis pe tema referendumului, au declarat joi, pentru News.ro, surse parlamentare.
Liviu Dragnea a spus că Parlamentul se va pronunţa asupra demersului preşedintelui în termenul legal prevăzut, de 20 de zile. ”Comisia juridică va avea termen de maxim o săptămână pentru încadrarea în termenul de 20 de zile”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, joi, pentru Digi24.
Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.
“Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.
Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată.
Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile să dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de către preşedinte. În cazul în care termenul de 20 de zile este depăşit, procedura de consultare se consideră a fi îndeplinită.
Leave a Reply