Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a fost criticat dur de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi de premierul Sorin Grindeanu, în cursul discuţiilor de marţi pe tema proiectului de buget pe anul 2017, fiind invocată și remanierea, potrivit unor surse citate de News.ro.
Ministrului Ștefan i-a fost imputat faptul că nu a respectat prevederile din programul de guvernare al PSD, potrivit unor surse social-democrate.
Liderii PSD nu exclud nici remanierea ministrului de Finanţe, însă acest lucru nu ar urma să se întâmple în perioada imediat următoare.
Bugetul pentru acest an a fost construit pe un ritm de creştere economică de 5,2% şi un deficit de aproape 3% din PIB.
Cea mai mare creştere se observă în cazul Ministerului Public, acolo unde sunt grupate bugetele DNA, DIICOT, ANI sau cel al Instanţei Supreme. Aici creşterea totală este de 18%, iar cei mai mulţi bani merg la DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest ultim caz vorbim despre o creştere a bugetului cu 21,34%. Cea mai mare scădere la acest minister este la Agenţia de Integritate, care primeşte doar 75% din banii pe care i-a avut anul trecut.
În proiectul de buget pentru 2017, Guvernul taie din banii lui Iohannis pentru acest an. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi cu două milioane de lei mai mic decât anul trecut.
Sume mai mici cu aproximativ 15% sunt alocate şi Parlamentului. Pe de altă parte, SRI este singurul serviciu secret care primeşte bani mai mulţi în bugetul pe acest an. Este vorba de o creştere de doar un procent, în timp ce scăderile alocărilor pentru celelalte servicii se învârt în jurul a 10%.
Bani mai mulţi vor primi în schimb ministerul Public şi cele ale Muncii şi Sănătăţii.
Leave a Reply