CFR a decis anularea a 44 de curse feroviare până acum, din cauza gerului. E gheaţă pe şine, unde temperatura resimţită este cu câteva grade sub cea din aer – coboară chiar până la minus 30 de grade. Frigul creează probleme şi garniturilor aflate în circulaţie, care au acumulat zeci de minute de întârziere. Informaţii despre întârzieri sau anulări se pot obţine la numărul de telefon 021.9521 sau de pe www.cfr.ro.
Lista cu cele 44 de curse anulate poate fi consultată AICI și ea poate suferi modificări. De altfel, până la ora 07.00 au fost anulate 40 de curse, iar la ora 08.30 s-a mai decis anularea altor patru. Pentru a vedea dacă și cursa dumneavoastră a fost anulată puteți folosi aplicația TRENUL MEU, unde introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
Pe două secții CF Mizil-Săhăteni și Buzău-Cilibia circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir, iar pe celălalt fir se fac verificări la componentele infrastructurii, iar pe segmentele unde sunt semnalate deranjamente se intervine pentru remediere și consolidare.
CFR transmite că se fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată pentru remedierea deranjamentelor care apar din cauza temperaturilor foarte scăzute atât la materialul rulant, cât şi la componentele infrastructurii feroviare. De asemenea, în staţiile de cale ferată se intervine constant cu utilaje şi personal pentru menţinerea infrastructurii în condiţii optime.
Compania dă asigurări că peroanele, intrările şi ieşirele din tunelele pietonale sunt de asemenea curăţate permanent.
Leave a Reply