full screen background image

Se schimbă regulile de impozitare în turism şi alimentaţia publică

Hotelurile, pensiunile şi restaurantele vor plăti doar un impozit specific. Se calculează anticipat în funcţie de numărul locurilor de cazare sau de suprafaţa localului, dar şi în funcţie de amplasare. Patronatele din turism consideră că în acest fel statul va încasa de trei ori mai mulţi bani. În plus, agenţii economici nu vor mai fi controlaţi de ANAF ca până acum. Dar există şi patroni care se tem că îşi vor pierde afacerile.

Noul impozit se poate calcula destul de simplu şi este cunoscut chiar de la începutul anului. De plătit se va plăti semestrial. Procedurile vor simplifica de fapt activitatea pensiunilor, restaurantelor, barurilor, hotelurilor de toate categoriile. Chiar şi patronatele din Turism sunt convinse că prin taxarea forfetară se va reduce evaziunea fiscală şi vor creşte încasările la buget.

Cei care au fost corecţi şi au plătit normal impozitul sunt avantajaţi pentru că vor plăti mai puţin. Cei care au eludat legea până acum sunt dezavantajaţi pentru ca vor avea de plată. Microîntreprinderile, indiferent că sunt pensiuni sau restaurante, nu plătesc impozit specific, ele sunt exceptate, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv FPTR.

Cel mai important pentru patroni este că vor scăpa de controalele repetate ale agenţilor ANAF.

Probleme apar acolo unde proprietarii nu au înţeles că forfetarul nu este o taxă în plus, ci doar înlocuieşte impozitul pe profit.

Legea impozitului forfetar din turism şi alimentaţie a fost aprobată de Parlament toamna trecută, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, dar nu are încă norme de aplicare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar