În perioada 12-31 decembrie 2016, Shopping City Suceava în colaborare cu Salvați Copiii Filiala Suceava organizează campania umanitară ”Dăruiește pentru Bursa Prieteniei!”, cu scopul de a aduna fonduri pentru copiii de liceu din mediul rural, care se află în risc de abandon școlar din cauza situației sociale familiale.
Cum poți ajuta un copil să își continue studiile? Vino și donează!
Shopping City Suceava s-a alăturat în luna decembrie, proiectului ”Bursa prieteniei”, care reprezintă o inițiativă privată a judecătorului Maricel Nechita, ce dorește ca în parteneriat cu Salvați Copiii filiala Suceava, să ofere copiilor șansa de a continua procesul educațional, ținând cont atât de dorința acestora și a familiei, cât și de rezutatele școlare anterioare. În cadrul campaniei, Organizaţia ”Salvaţi Copiii” filiala Suceava va amplasa o urnă pentru strângere de fonduri în incinta Shopping City Suceava, în fața magazinului Coccodrillo, unde clienții centrului comercial vor putea să doneze pentru ”Bursa prieteniei”.
Shopping City Suceava donează o bursă anuală constând în vouchere de cumpărături în valoare totală de 4.800 lei, cu scopul de a susține un copil să continue studiile în anul 2017. Lunar, elevul selectat va beneficia de vouchere de cumpărături în valoare de 400 lei, pentru a-și achiziționa alimente, haine sau rechizite, din magazinele centrului comercial Shopping City Suceava.
Fondurile adunate pe baza de donație în urna amplasată în incinta Shopping City Suceava vor fi utilizate de Organizația Salvați Copiii Filiala Suceava pentru acordarea de burse de studiu pentru anul 2017, unor elevi incluși în programul “Dăruiește pentru Bursa prieteniei!”, derulat de Organizaţia ”Salvaţi Copiii” filiala Suceava.
Selecția copiilor se face pe baza unor criterii socio-educaționale ce vor fi notate în urma analizei documentelor puse la dispoziția comisiei de evaluare și a vizitei la domiciliul copilului. Comisia de evaluare este formată din inițiatorul proiectului și asistent social, psiholog și voluntar din cadrul organizației, cărora li se alătură, la dorința acestora, susținătorii privați ai proiectului. Condițiile acordării bursei sunt evaluate periodic, în conformitate cu situația socială și cu obligațiile asumate de către Salvati Copiii Filiala Suceava comisia putând decide modificarea, în plus sau în minus a bursei sau, în cazuri extreme, anularea acesteia.
Pentru selecţie se va ţine cont de următoarele criterii: domiciliu în mediu rural, media de la capacitate peste 8,50, înscris în clasa a IX-a la un liceu din municipiul Suceava, situaţia socio-economica a familiei.
Organizaţia ”Salvaţi Copiii” filiala Suceava, a inițiat proiectul ”BURSA PRIETENIEI” în anul 2014, pentru anul şcolar 2014-2015. Proiectul are drept scop susţinerea financiară a copiilor din mediul rural, care au absolvit examenul de capacitate și au fost repartizați la unul dintre liceele din Suceava dar se află în risc de abandon şcolar datorită situației sociale familiale. Proiectul reprezintă o inițiativă privată a domnului judecător Maricel Nechita ce dorește ca, în parteneriat cu Salvați Copiii filiala Suceava, să ofere copiilor șansa de a continua studiile.
Proiectul a susținut în primul an 2 copii. În prezent, datorită suportului primit din partea unor persoane private, proiectul susține 6 copii: 2 în clasa a IX-a, 1 în clasa a X-a, 1 în clasa a XI-a și 2 in clasa a XII-a. Cuantumul bursei este stabilit de către comisie, în funcție de nevoile copilului.
Leave a Reply