Agenţia Naţională de Integritate consideră că orice amânare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităţilor afectează ”în mod grav” obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Solicitarea ANI vine după ce Senatul a amânat, luni, din lipsă de cvorum, emiterea unui punct de vedere în cazul liberalului Mircea Diaconu, pentru care justiţia a decis că s-a aflat în stare de incompatibilitate.