O lună plină de evenimente, la Muzeul de Istorie din Suceava.
Potrivit directorului instituţiei, Emil Ursu, nu mai puțin de patru manifestări se vor desfășura în această lună.
Astfel, joi, 10 noiembrie, va avea loc vernisajul expoziției “Drumul spre lumină“, a artistei plastice Angela Bolnavu Pitariu.
Mai multe detalii ne dă directorul muzeului, Emil Ursu:
Cea mai importantă expoziție ce va ajunge la Muzeul Bucovinei, “Aurul și Argintul Antic al României” își va deschide porțile pe 16 noiembrie, la ora 11.00.
Emil Ursu a declarat astăzi că sucevenii, și nu numai, pot admira 1.065 de piese de tezaur, de o valoare inegalabilă.
Expoziția va ocupa două săli și anume Sala de Pedagogie și Sala de Conferințe.
Vitrinele au fost aduse special de la București de la Muzeul Național de Istorie.
Având în vedere valoarea expoziției, măsurile de securitate sunt pe măsură.
Directorul Muzeului de Istorie, Emil Ursu:
Prețul unui bilet de intrare la expoziție este de 6 lei pentru adulți și de 2 lei pentru studenți și elevi.
“Aurul și Argintul Antic al României” va sta în Suceava până pe 29 ianuarie 2017.
Ediţia de toamnă a expoziţiei “Mineralia” își va deschide porțile pe 11 noiembrie, la Muzeul de Științele Naturii.
Manifestarea este dedicată bijuteriilor unicat, create din pietre naturale, coral, perle sau chihlimbar.
Emil Ursu ne dă detalii:
Pietrele naturale de podoabă folosite în crearea bijuteriilor sunt minerale formate în adâncurile pământului, cristalizate în diverse forme, mate sau transparente, prezentând o multitudine de culori şi structuri. Programul de vizitare este zilnic, între orele 9-17.
Muzeul de Istorie din Suceava în parteneriat cu Universtitatea “Ștefan cel Mare” organizează, în perioada 28-29 noiembrie, tradiționala manifestare științifică “Artă și Civilizație Medievală” și “Bucovina. File de Istorie“.
Simpozioanele vor marca 98 de ani de la Unirea Bucovinei cu România și vor fi organizate pe 4 secțiuni.
Mai multe detalii ne dă directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu:
Cu ocazia manifestărilor științifice va fi lansată și medalia comemorativă Karl Romstorfer. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea marelui arhitect austriac, care a avut o mare contribuție la înființarea Muzeului de Istorie, primele colecții fiind constituite din descoperirile făcute de arhitectul austriac la Cetatea de Scaun, în anul 1895.
Leave a Reply