Inspectoratul Școlar al Județului Suceava va organiza, în perioada 12 septembrie – 16 decembrie 2016, concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Suceava, pentru 213 posturi de directori şi 70 de posturi de directori adjuncți.
Concursul se organizează în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCȘ nr. 5080 / 31 august 2016.
La concursul pentru ocuparea funcției vacante de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ de stat pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare;
b) sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
c) sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;
d) dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele “Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
e) nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
f) nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
g) sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
h) nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
Dosarele candidaților se vor depune electronic în perioada 13 septembrie – 2 octombrie 2016, conform Procedurii de înscriere electronica a candidaților pentru ocuparea funcțiilor vacante de director / director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care va fi disponibilă pe site-ul inspectoratului școlar județean www.isj.sv.edu.ro.
Dosarele de înscriere vor fi constituite cu respectarea strictă a prevederilor art. 9 alin. (1) din Metodologia aprobată prin OMENCȘ nr. 5080 / 31 august 2016.
Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie 2016.
Probele de interviu și evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie 2016, în locațiile stabilite de inspectoratul școlar.
Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct, lista funcțiilor vacante și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar.
Leave a Reply