Festivalul “Folkever” este conceput ca o manifestare artistică şi culturală care se adresează interpreţilor individuali de muzică folk din ţară.
Festivalul are drept scop descoperirea şi promovarea de noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, iar anul acesta a ajuns la cea de a VIII-a ediție.
Timp de trei zile, în judeţul Suceava, se va desfăşura cea de-a opta ediţie a festivalului de atitudine culturală „Folkever”, care, speră organizatorii, va aduna în jurul lui și în acest an oameni iubitori de artă, cultură şi spiritualitate românească din nordul şi sudul Bucovinei, şi nu numai.
Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate „Peter Tomaschek” din Siret, reprezentată de Ioan Mateiciuc, poet şi interpret de muzică folk, în colaborare cu Galeriile de Artă și Casa de Cultură din Rădăuţi, în parteneriat cu Primăria oraşului Siret, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Naţional „George Enescu” din București, Centrul Cultural „Mihai Teliman” din Siret şi Teatrul BRUSC, cu sprijinul Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi, (preşedinte – Vitalie Zâgrea, invitat la eveniment) şi al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” se străduiesc și în acest an să dea un suflu şi mai impresionant celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului de muzică şi poezie „Folkever“, ce se va desfăşura la Siret şi Rădăuţi.
Potrivit organizatorului principal, scopul proiectului respectiv este de a descoperi şi promova noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, poeziei, picturii, artei fotografice.
Printre invitaţii Festivalului Folkever s-au numărat de-a lungul anilor Ioan Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Denvar din Bulgaria, cunoscutul interpret de muzică folk, Mircea Rusu, Dinu Olărașu, Walter Dionisie, trupa Cantos, Florentin Budea, Mihai Boicu, trupa Icarus, prof. dr. Eugen Dumitrescu, prof. dr. Corina Răducanu, scriitorii Clara Mărgineanu, Paul Gorban, Anca Dionisie, Mihai Ignat, Florin Onică, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marian Gherman din Cernăuţi, graficianul Gabriel Tora, jurnaliștii Andrei Giurgia, Emil Răducanu, Vitalie Zâgrea, Mara Popa, Gabriel Cheșcu și multe alte nume, mai mult sau mai puțin celebre.
“Folkever” a început cu opt ani în urmă, la Siret, sub conducerea lui Ian Mateiciuc.
Era unul dintre festivalurile de gen de pe harta țării, acum s-a extins și a reușit să devină un festival de atitudine culturală.
Anul acesta se va desfășura în perioada 23 – 25 septembrie, la Siret și la Rădăuți.
Vineri, 23 septembrie, Casa de Cultură Rădăuți va fi gazda Teatrului de Revistă „Ginta Latină” din Chișinău, care va pune in scena două piese excepționale.
La ora 12.00, se va juca piesa „Abecedar bizar”, un show muzical pentru copii, care vor plăti 7 lei pentru un bilet.
La ora 19.00 se va juca piesa – comedie „Cherchez la femme”, inspirată din povestea „Ivan Turbinca”, de Ion Creangă, iar spectatorii vor plăti 15 lei pentru un bilet de intrare.
Biletele se găsesc la sediul Casei de Cultură Rădăuți.
Spectacolele se înscriu în seria de evenimente organizate în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de atitudine culturală „Folkever”, care se va desfăşura în perioada 23 – 25 septembrie.
Pe data de 24 septembrie, începând cu ora 23.00, este programat un concert Mircea Rusu Band, iar pe 25 septembrie, va concerta Mircea Baniciu.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi
Leave a Reply