Programul Oficial de Internship al Guvernului României – ediția a patra se lansează luni, 25 iulie, pentru 200 de tineri studenţi şi absolvenţi români, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Biblioteca Naţională a României, potrivit unei note de informare prezentate astăzi Executivului.
Alături de cei 200 de stagiari, la ceremonie vor participa premierul Dacian Cioloş, membri ai Guvernului, conducători şi coordonatori ai Programului din cele 43 de instituţii-gazdă. 20 de ministere și agenții aflate în subordonarea acestora s-au alăturat ediției din acest an a Programului Oficial de Internship al Guvernului (detalii aici: http://internship.gov.ro/)
Cei 200 de stagiari din promoţia 2016 a Programului provin din 20 de universităţi româneşti, precum şi din alte 32 de universităţi din Europa, Asia şi America de Nord. Ei au fost admiși după un proces riguros de selecție din cei peste 7400 de tineri studenţi şi absolvenţi ai universităţilor din România şi din străinătate, care şi-au manifestat interesul de a participa în 2016 la Programul de Internship. Înscrierile s-au desfăşurat în perioada 19 februarie – 15 mai a.c., iar cele două etape de selecţie au fost finalizate până la data de 8 iulie.
Scopul Programului este de a familiariza tinerii cu administraţia publică, de a le oferi acestora competenţe şi abilităţi specifice, implicându-i în procesele de îmbunătăţire a actului administrativ. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul instituţiilor-gazdă, stagiarii vor avea oportunitatea să participe la discuții, mese rotunde şi conferinţe în prezența unor înalți oficiali români, precum și la training-uri, workshop-uri tematice şi competiţii.
Luând în considerare recomandările formulate în rapoartele de internship de către absolvenţii ediţiilor anterioare, pe parcursul celor două luni ale Programului de Internship, participanţii vor beneficia de o bursă lunară în cuantum de 1.000 lei/lună. De asemenea, prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, echipa de organizare va intermedia cazarea stagiarilor interesați de această facilitate.
Programul se va încheia pe 22 septembrie 2016, iar absolvenţii se vor alătura unei reţele alumni de lideri emergenți şi vor putea continua interacțiunea profesională și personală, inclusiv după finalizarea stagiului.
Programul Oficial de Internship al Guvernului a debutat în 2013, cu 25 de tineri stagiari care au contribuit la activitățile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari 159 de stagiari. În 2015, alți 300 de studenţi şi tineri absolvenți au avut oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în cele 73 de instituții implicate. Detalii suplimentare privind Programul de Internship al Guvernului sunt disponibile pe pagina oficială http://internship.gov.ro/.
Leave a Reply