În ultima săptămână, la Garda Forestieră Suceava au fost semnalate două cazuri în care un urs a atacat mai multe persoane care se deplasau în zona Colăcelu, pe Fondul cinegetic nr. 7 „Bistriţa”, gestionat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Vânătorilor Sportivi Suceava.
Mihai Găşpărel, şeful instituţiei sucevene, spune că este vorba despre o femelă de urs, însoţită de doi pui, care a rănit uşor o femeie şi a alergat trecătorii.
Întrucât legea nu permite „recoltarea” exemplarului decât în situaţii excepţionale, în vederea prevenirii altor de incidente, Garda Forestieră a solicitat gestionarului Fondului cinegetic în cauză, respectiv AJVPS Suceava, să efectueze acţiuni de îndepărtare a respectivelor exemplare din zonă.
Întrucât ursoaica devine violentă atunci când percepe o ameninţare la adresa puilor, s-a recomandat amplasarea de panouri pentru avertizarea populaţiei cu privire la pericolul existent şi restricţiile care se impun la deplasarea prin zona cu pricina.
„În vederea eliminării riscului existent am recomandat ca personalul de specialitate al AJVPS Suceava să monitorizeze această zonă o perioadă mai îndelungată de timp”, a declarat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava, menţionând că, totodată, a solicitat Primăriei Dorna Arini să informeze populaţia cu privire la pericolul existent.
Leave a Reply