full screen background image

Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat

Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Consiliul propune, astfel, retragerea titlului de doctor în drept pentru Victor Ponta.

Ministerul Educației este cel care decide anularea tezei de doctorat. Ponta  a obținut titlul de doctor, în iulie 2003 cu teza intitulată “Curtea Penală Internaţională” la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Din punct de vedere al procedurii, fostul premier va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.

Pe 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte.

O prima decizie a Consiliului a fost dată pe 29 iunie 2012, în care membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.

comments

comments




Leave a Reply

avatar