Prefectul Sucevei, Constantin Harasim, a cerut suplimentarea numărului de echipe care evaluează pagubele produse de inundaţii în judeţul Suceava.
În prezent, pe teren lucrează patru echipe, iar evaluările trebuie să fie finalizate până pe 28 iunie, termenul stabilit de premierul Dacian Cioloş.
Prefectul a precizat că se doreşte ca în şedinţa de guvern din 29 iunie să fie aprobat un sprijin financiar pentru judeţul Suceava, atât pentru refacerea unor obiective de infrastructură distruse de inundaţii, cât şi pentru acordarea de despăgubiri persoanelor sinistrate.
Prefectul a prezentat premierului problemele de la Voroneţ, Horodnic de Sus şi Horodnic de Jos, acolo unde inundaţiile au produs cele mai mari pagube solicitând fonduri pentru regularizarea pâraielor Voroneţ şi Pozen.
Totodată, prefectul a expus şi situaţia de la iazul de decantare Tărnicioara, unde o eventuală rupere a barajului ar putea conduce la o catastrofă ecologică.
Leave a Reply