full screen background image

Planul Urbanistic General al Sucevei, blocat din cauza spaţiilor verzi insuficiente

Municipiul Suceava nu va avea prea curând Plan Urbanistic General funcţional, documentaţia neputând fi supusă aprobării Consiliului Local, pe motiv că nu are avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Primarul Ion Lungu a declarat că instituţia de mediu refuză să avizeze PUG, cauza constând în neîndeplinirea cerinţelor legale potrivit cărora fiecărui locuitor al reşedinţei de judeţ trebuie să i se asigure 26 de metri pătraţi de spaţii verzi.

În vechiul Plan Urbanistic General, Suceava inventariase aproape 33 de metri pătraţi pe cap de locuitor, însă, în conformitate cu unele reglementări, Parcul Şipote nu mai face parte din suprafaţa înverzită a Sucevei, figurând la Direcţia Silvică Suceava, respectiv Ocolul Silvic Pătrăuţi.

De 7 ani, Suceava funcţionează fără Plan Urbanistic General, documentaţia specifică ieşind din termenul de valabilitate încă din 2009.

comments

comments




Leave a Reply

avatar