full screen background image

CNADNR prelungeşte restricţiile de circulaţie pe podul vechi de la Agigea

podul de la Agigea     Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, prelungirea cu aproape trei săptămâni, până pe data de 4 mai, a restricţiilor de circulaţie de pe podul vechi de la Agigea, la care se efectuează în continuare lucrări de consolidare.

Podul de la Agigea este situat la kilometrul 9 al drumului naţional DN 39, care traversează canalul Dunăre-Marea Neagră şi face legătura cu sudul Litoralului. Ultima perioadă de restricţii pentru autovehicule cu masa totală mai mare sau egală cu cinci tone expira vineri 15 aprilie.

CNADNR a anunţat că podul va rămâne permis exclusiv traficul autovehiculelor destinate transportului de persoane sau a celor care se deplasează în regim de urgenţă. ”Precizăm, de asemenea, că traficul rutier se va desfăşura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h”, se arată în comunicat.

Pe perioada adoptării măsurii de restricţionare, autovehiculele cu masa totală mai mare de cinci tone care circulă pe ruta Bucureşti-Mangalia, pot ocoli podul pe ruta Autostrada A2 (Bucureşti – Constanţa – nod rutier Medgidia) – Drumul judeţean DJ 381 (nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia).

Autovehiculele care pleacă din Bucureşti şi au ca destinaţie finală Portul Constanţa vor putea utiliza următoarea variantă ocolitoare, ca urmare a deschiderii circulaţiei pe noul pod rutier al Canalului Dunare – Marea Neagra: A2 (Bucureşti – Constanţa) – nod rutier A4 – intrare Port Agigea – Constanţa Sud (pe noul pod rutier, la kilometrul 0 al Canalului Dunare – Marea Neagra) – Poarta 10 bis (Port Constanţa).

Lucrările la podul vechi de la Agigea au fost începute în 2010 şi urmau să fie finalizate în februarie 2013. Lucrările au fost mult întârziate, iar ultimul termen avansat de CNADNR pentru terminarea lucrărilor este luna aprilie 2017.

Podul de la Agigea a fost dat în folosinţă în 1983 şi de atunci a fost de mai multe ori în diverse lucrări de remediere a fe. Potrivit specialiştilor, podul a fost proiectat şi construit greşit.

Între timp, în apropierea vechiului pod a fost construit unul nou, mai modern, pe care circulaţia a fost deschisă la finalul anului trecut.

comments

comments