Cifre îngrijorătoare pentru liberali, în sondaje, cu mai puțin de două luni înainte de alegerile locale. PNL este într-o scădere vizibilă, cu 37 de procente, faţă de 40, cât avea în noiembrie, anul trecut, potrivit Barometrului INSCOP Research. Şi președintele Klaus Iohannis este în scădere, mai arată sursa citată. În schimb, PSD urcă , la 38 de procente.
Sondajul arată că 37,2% dintre alegători ar vota pentru liberali, în timp ce 38% i-ar alege pe social-democraţi, faţă de 36,3% cât era în noiembrie, anul trecut.
Comparativ cu finele anului trecut, PNL a pierdut 3 procente, de la 40%, la 37,2%.
Puţin peste 5 la sută dintre alegători ar vota cu ALDE, mai arată analiza. Mai exact 5,3%, faţă de 4% în noiembrie. Iar cu PMP ar vota 5,1%, faţă de 4,4% în noiembrie, anul trecut.
Potrivit sondajului, unica formaţiune care ar reuşi să depăşească pragul electoral, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, este UDMR.
UDMR a fost cotată cu 5%, faţă de 5,2% în noiembrie 2015.
În schimb, cifrele arată că UNPR este în cădere liberă. Doar 1,2% dintre persoanele cu drept de vot ar opta pt UNPR, faţă de 2,6% în noiembrie, anul trecut.
Partidul M10 a înregistrat în sondaj 2,2%, iar Partidul Social Românesc, 1,8%.
La finalul clasamentului se află Partidul România Unită cu 1,2%, PRM cu 1% şi PNŢCD cu 0,4%.
Sondajul a fost realizat între 21 şi 28 martie, pe 1.068 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3%.