full screen background image

Spitalele sucevene suferă de lipsă de medici specialişti

colegiu 3003     Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, i-a atras atenţia, miercuri, șefului Direcţiei de Sănătate Publică, Andrei Ianovici, asupra lipsei medicilor din spitalele din județ.

Harasim s-a referit, în special, la lipsa medicilor de la Spitalul Câmpulung Moldovenesc și în zona de munte a județului.

0:00

La rândul său, Andrei Ianovici a spus că primarii din zonele respective trebuie să vină cu oferte atractive, pentru ca medicii să dorească să profeseze în acele zone.

0:00

Dintr-o informare a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, rezultă că cel mai mare deficit de medici se înregistrează la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, în care gradul de ocupare a posturilor este de doar 41,43%.

La Spitalul de Boli Cronice Siret acoperirea cu medici este de 42,3%; la Spitalul Municipal Cîmpulung Moldovenesc de 43%; la Spitalul municipal „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi de 63,53%; la Spitalul de Psihiatrie Cîmpulung Moldovenesc de 65%, iar la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret de 70,83%.

De cel mai mic deficit de medici are parte Spitalul Municipal Fălticeni, în care gradul de acoperire este de 84%, pe poziţia doua fiind Spitalul municipal Vatra Dornei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava are un grad de acoperire a posturilor pentru medici de 80,83%.

Specialităţile deficitare la categoria medici specialişti sunt, în principal, medicina de urgenţă, cardiologia, pneumologia, pediatria, neonatologia, chirurgia generală, terapia intensivă şi medicină internă.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică, printre cauzele deficitului de medici specialişti se numără neprezentarea medicilor la concursurile de ocupare a posturilor şi neîncadrarea  în cheltuielile de personal aprobate prin bugetele anuale ale spitalelor.

comments

comments