Consilierii locali rădăuțeni se vor întruni, joi dimineață, la ora 10,00, în ședința ordinară a lunii februarie.
Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâri.
Printre acestea se află și cel referitor la aprobarea organizării Târgului de Mărțișor 2016.
De asemenea, consilierii locali vor discuta și proiectul referitor la aprobarea Regulamentului prinind regimul finanțărilor nerambursabile din fondul bugetului local.
Legislativul rădăuţean va mai dezbate completarea locurilor de parcare aparţinând domeniului public al localităţii, destinate închirierii în parcările de reşedinţă, precum şi stabilirea consumului lunar de combustibili pentru maşinile din parcul auto al Primăriei şi a Direcţiei de Asistenţă Socială.
Consilierii locali vor analiza şi acordarea de înlesniri la plata taxelor şi impozitelor locale pentru persoanele fizice.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi