Echipa de fotbal “Bucovina” Rădăuți, a ajuns într-o situație disperată, din cauza lipsei banilor, și este la un pas de a fi desființată.
Efortul care s-a derulat de-a lungul anilor, cu ajutorul mai multor oameni inimoși din Rădăuți, care fie au jucat, fie au condus echipa, pare să fie pierdut, dacă nu se va găsi o infuzie financiară pentru echipă.
Această nesiguranță a continuării activității a făcut ca unii jucători să părăsească echipa, unul dintre ei retrăgându-se din activitate anul trecut.
Vasile Vitu și Ionuț Plămadă se află în acest moment în cantonament cu “Bucovina” Pojorâta.
Totuși, oficialii “Bucovinei” Rădăuți se află în discuții cu câțiva fotbaliști ce și-au exprimat intenția de a evolua, au în vedere și transferuri, dar nu au putut finaliza nimic, deoarece finanțarea nu există în acest moment.
În ședința de Consiliu Local de joi, 28 ianuarie, s-a luat în discuție și finanțarea echipei locale de fotbal, în prezența actualului antrenor, Nelu Ionesi, care a primit promisiunea, atât a primarului, cât și a viceprimarului, că vor purta o discuție cu mediul local de afaceri, care să sprijine financiar echipa până când vor putea fi accesate fondurile de la Primărie.
La jumătatea campionatului, “Bucovina” Rădăuți ocupa locul 9 în clasamentul seriei I din Liga a III-a.
Dacă își vor relua antrenamentele, ar trebui să înceapă returul pe data de 5 martie, cu un meci pe teren propriu, contra echipei “Atletico” Vaslui.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi