full screen background image

Buget optimist al municipiului Suceava, pentru anul 2016

clsv 1212     Bugetul local al municipiului Suceava pe anul 2016 este asemănător ca mărime cu cel de anul trecut, a declarat primarul Ion Lungu.

Conform proiectului care va ajunge pe masa consilierilor locali, la partea de venituri, bugetul municipiuului este fundamentat la 382,24 de milioane de lei, iar la partea de cheltuieli, la 382,36 de milioane de lei, cu un deficit de 117.196 de milioane de lei.

Cea mai mare alocare, respectiv cea de 28,26% din buget este prevăzută pentru Învăţământ, după care vin Locuinţele, serviciile şi dezvoltarea publică, cu 15,99% din prevederi; Transporturile, inclusiv întreţinerea şi reparaţiile la străzi, cu 13,49% din total, cât şi Combustibilul şi energia, incluzând şi subvenţiile pentru energia termică, cu 12,08% din buget. În ordine urmează Cultura, recreerea şi cultele, deţinând 8,09% din buget; Protecţia mediului-6,65%; asigurările şi asistenţa socială-4,49%; autorităţile executive-3,3%; Ordinea publică şi siguranţa naţională-2,06%; Datoria publică-1,74%; Servicii publice de evidenţă a persaonelor-1,58%; Sănătate-1,51% şi Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă-0,31%.

Ion Lungu susţine că bugetul pentru 2016 este unul al dezvoltării, similar anului trecut, dovadă fiind faptul că aproximativ 32% din cheltuieli vor lua această  cale, diferenţa de 68% fiind destinată funcţionării.

În acelaşi timp, Lungu susţine că bugetul este unul optimist, având în vedere că, în 2015, în ciuda unor venituri proprii mai mari cu 40 de milioane de lei, nivelul execuţiei bugetare a fost de circa 70%.

Proiectul de buget urmează a fi analizat şi votat în şedinţa Consiliului Local de joi, 28 ianuarie.

comments

comments