Joi, în jurul orei 03.00, prin “112”, o femeie, de 58 de ani, din comuna Șcheia, a sesizat faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale, de unde au sustras mai multe bunuri.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Comunale Şcheia, constatând că, în noaptea de 6/7 ianuarie, între orele 22.30 – 02.00, persoane necunoscute au pătruns pe poarta principală, ce era asigurată cu un cârlig, în curtea locuinței reclamantei.
De aici, autorii au pătruns într-o anexă ce nu este prevăzută cu ușă, ci doar cu o portiță, şi au sustras două covoare.
Totodată aceştia au pătruns și în șura imobilului, a cărui ușă era asigurată doar cu un zăvor, de unde au sustras doi saci cu făină de porumb.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiuni de furt calificat, urmând a se dispune procedural.