full screen background image

Parlamentarii dezbat bugetul de stat pe 2016

camera deputatilor     Deputaţii şi senatorii se vor reuni, luni, la ora 12.00, în şedinţa comună a plenului Parlamentului pentru a dezbate bugetul de stat pentru anul 2016, a declarat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a afirmat că parlamentarii se vor reuni într-o primă şedinţă dedicată dezbaterii bugetului pentru anul 2016, în intervalul 12:00-15:00, urmând ca dezbaterea să fie reluată, tot în cursul zilei de luni, în intervalul 16:30-19:00.

Între cele două şedinţe ale plenului comun al Parlamentului, atât senatorii, cât şi deputaţii, vor lucra în grupurile parlamentare, timp de o oră, urmând ca la ora 16:00 după finalizarea lucrărilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, deputaţii să se întrunească în plenul Camerei pentru a aproba bugetul alocat instituţiei pentru anul viitor.

“O condiţie sine qua non a dezbaterii bugetului de stat este votarea în prealabil a bugetului Camerei Deputaţilor. În intervalul 16:00-16:30 va avea loc şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, unde se va dezbatere bugetul alocat Camerei Deputaţilor pentru anul viitor. Această şedinţă se va încheia cu votul final pe care deputaţii îl vor da bugetului alocat instituţiei pentru anul 2016”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

comments

comments