E zi de sărbătoare, azi, pentru fiecare dintre noi, cei ce viețuim pe plaiurile mioritice. Căci e Ziua Națională a României. Și-o simțim cu toții ca fiind una de sărbătoare o dată în plus, căci bugetari sau nu, majoritatea ratăm încă o zi de servicu. Și unde mai pui că e aproape început de săptămână. Deci greu cu reacomodarea cu munca. Anul acesta și mai greu, pentru că am avut weekend prelungit.
Să ne bucurăm cu toții de această zi de marți în care suntem liberi… de serviciu, iar cele trei ceasuri rele au mai puțină importanță, căci nu le petreci la job. Și e o zi de sărbătoare, în care minunat ar fi să profităm de timpul în plus alături de ceilalți membri ai familiei. Și nu oricum. Ci încercând să-i dăm semnificația reală. A unei sărbători naționale. A unei zile ce serbează momentul în care românii s-au bucurat că pot fi alături. Uniți. Lucru ce ni se întâmplă din ce în ce mai rar în ultima vreme.
Să mergem alături de copiii noștri să vedem defilarea armatei. Să le punem în piept tricolorul și să le vorbim despre istorie. Să-i lăsăm să fluture azi nu stegulețe primite de la diferite promoții, ci steagul României.
Și dacă ceea ce au aflat la școală legat de data de 1 Decembrie este completat acasă măcar cu câteva informații, de către părinți, dovadă a preocupării acestora spre a crește copii frumoși care să simtă și în viitor că aparțin unei nații, cred că 1 Decembrie poate deveni o zi reală de sărbătoare.
Închei, astăzi, mai devreme decât de obicei, căci mă grăbesc și eu spre o nouă zi liberă, pe care să o petrec vorbind depre trecut, pentru a privi mai demn și optimist spre viitor. Și bucuroasă că, deși e zi liberă de la școală, nu e zi liberă de la educație. În doze sau nu…
