Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată, cu precădere în regiunile sudice, unde înnorările vor fi temporare şi numai izolat va ploua, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În restul teritoriului, cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor fi prezente pe spaţii restrânse, în special în zona de munte. Vântul va prezenta intensificări în Moldova şi Dobrogea, local în Oltenia şi Transilvania, dar mai ales pe crestele montane, unde va fi tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în Transilvania şi 24 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, îndeosebi dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.
Joi, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în Maramureş şi Transilvania şi 25 de grade, izolat, în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime între 3 şi 12 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări, mai ales în cursul zilei, în regiunile nordice şi centrale, unde numai izolat, cu precădere la munte, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi în Moldova şi pe litoral. Pe arii restrânse în zonele joase, îndeosebi noaptea, se va semnala ceaţă.