full screen background image

Scule în valoare de 500 de lei, furate dintr-o casă în construcţie, în Rădăuţi

bormasina     Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată, duminică după amiază, despre faptul că, din imobilul în construcție, aparținând unei femei, de 35 de ani, din localitate, au fost sustrase bunuri.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de alarmare sau supraveghere și de faptul că, persoana vătămată nu a mai fost la imobil din data de 1 octombrie, persoane necunoscute au forțat sistemul de asigurare a unui geam termopan de la parter și, din interior, au sustras ustensile electrice, în valoare de circa 500 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor, astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor.

Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.

În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze.

Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului.

Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)

comments

comments