full screen background image

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, supusă la vot în plen

Senat     Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ponta va fi suspusă marți la vot în plen. Opoziția are nevoie de 276 de voturi pentru ca moțiunea să treacă. În urma negocierilor purtate luni, UDMR a anunțat că susține demersul liberalilor, dar nu pentru că textul ar fi unul bun, ci pentru acuzele care i se aduc premierului Victor Ponta. În schimb, de partea coaliţiei de Guvernare rămân minoritățile, PSD şi grupul ALDE, care vor fi prezenţi în sală pentru a asigura cvorumul, însă vor vota împotriva moţiunii de cenzură, informează B1 TV.

Pe ultima sută de metri, liberalii au cautat să atragă de partea lor cât mai mulţi parlamentari.

”Până mâine mai e suficient timp ca Oprea, Dragnea, alți lideri care susțin un guvern Ponta să aleagă între binele public și egoismul politic de a rămâne la putere”, a declarat luni, copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Pe ultima sută de metri, liberalii au cautat să atragă de partea lor cât mai mulţi parlamentari.

”Poziția clară a UNPR ați văzut-o. Și când spun clară, mă refer la domnul Oprea pentru că am văzut foarte mulți parlamentari de acolo care cer demisia lui Ponta. Acum va conta foarte mult dacă dânșii vor bloca din nou oamenii pe scaune să nu voteze”, a declarat copreședintele PNL Vasile Blaga.

Premierul vizat de moţiune le-a răspuns dur liberalilor care vor să-l dea jos de pe scaunul de la Palatul Victoria.

”O să-mi spun punctul de vedere ca premier la moțiune, dar de pe acum le-am recomandat nu doar lor și celor de la PNL să mai lase scandalul și să ne ajute că avem treabă multă”, a declarat Victor Ponta.

Şi totuși, PNL a găsit susținere la UDMR.

”Recomandarea în grup luată cu majoritate a fost să votăm împotriva guvernului, dar subliniem că nu e un vot pentru textul moțiunii de cenzură. Fiind vorba despre un singur subiect și anume acuzele aduse premierului, noi considerăm că în Parlament nu se poate vota despre un astfel de subiect, e treaba justiției”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Chiar şi aşa, ce şanse are moţiunea de cenzură? Simple calcule arată că PNL are asigurate 177 de voturi, cele ale propriilor parlamentari. Pentru a pica Guvernul însă, opoziţia are nevoie de 276 de voturi. Ceea ce înseamnă că PNL are cu 100 de voturi mai puţin decât formaţiunile din coaliţie. Situaţia s-ar schimba puţin dacă liberalilor li s-ar alătura, pe lângă UDMR, şi partidul lui Mircea Geoană, Partidul Naţional Democrat sau cei neafiliaţi. PNL ar ajunge astfel la o distanţă de 63 de voturi faţă de cele aproape 300 ale puterii.
Distanţă care ar putea fi greu de recuperat în condiţiile în care PSD, ALDE şi minorităţile s-au declarat împotriva moţiunii.

comments

comments