În județul Botoșani au votat 148.594 de persoane din cele 375.747 înscrise pe liste. Dintre acestea, 12.232 au votat pe liste suplimentare și 1.956 cu urna mobilă.
Prezența la vot este de 39,54% cu 3 procente sub prezența înregistrată la nivel național,de 51,78%.
În mediul rural ai votat aproape 82.000 de botoșăneni, în timp ce în mediul urban au bogat puțin peste 66.000.
Majoritatea votanților au între 45 și 64 de ani, iar pe locul al doilea se aflau cei de peste 65 de ani,în timp ce interesul tinerilor a fist scăzut.
Cel mai mic interes pentru vot manifestă tinerii, femeile fiind cele mai prezente la acest scrutin.
Ce mai mare prezență s-a înregistrat în comuna Pomârla 53,10%, unde au votat 461 din cei 1.102 de locuitori din 2.075.
Iar cea mai mică prezență se înregistrează în comuna Ripiceni – 13,05%, unde au votat doar 529 de locuitori din cei 4.053 înscriși pe listele permanente, între care și cetățeni din Republica Moldova sau Ucraina.
În aceeași situație se află comunele Păltiniș (19,5%) și Vârfu Câmpului (14,94 %), unde își au domiciliul fictiv mii de locuitori care au fost luați în spațiu pentru a obține cărți de identitate cu care să poată circula în alte state al Uniunii Europene.