Psihoterapia s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani dar cum ne alegem un specialist bun, care chiar știe cele mai mici detalii din acest domeniu, este o întrebare extrem de frecvent întâlnită. De asemenea, ecranele au devenit o parte din viața noastră, mai cu seamă în rândul tinerilor. Cum reușim să reducem timpii petrecuți în fața acestora?
Acestea au fost punctele de plecare ale ediției de astăzi a emisiunii “Față în Față”, moderată de Andrei Giurgia. Roxana Postolache, psihoterapeut, a subliniat importanța calității actului terapeutic și a evidențiat că există o diferență clară între terapiile alternative și psihoterapia propriu-zisă. “Nu consider că terapiile alternative sunt ceva negativ, care ar putea să ne dăuneze, ci cred este nevoie de prudență atât pentru terapeuții care le aplică, cât și pentru clienții care le accesează. E posibil să te lipești, să devii dependent de o anumită terapie și acolo cred că poate fi o problemă”.
Cu referire la expunerea celor mici la ecrane, fie ele de la televizor sau telefon, Roxana Postolache este de părere că părinții conștientizează când această expunere este îndelungată dar au probleme la partea de implementare: “Înseamnă să vin cu niște soluții pentru acel timp în care copilul nu mai este antrenat într-o activitate – nu mai este la școală, la grădiniță – este acasă. Și când este acasă, eu trebuie să mă ocup de acel timp. Și îmi spun: de mâine, de săptămâna viitoare, de luni. Efectele sunt cu adevărat serioase și ele se văd în timp.”
Ascultă aici interviul integral:
Vezi AICI ediția anterioară a emisiunii “Față în Față”.