full screen background image

Vizită electorală la Botoșani. Candidatul PNL, Nicolae Ciucă, s-a rugat la Mănăstirea Vorona și s-a întâlnit cu fermierii

Președintele PNL și candidatul la președinția României din partea acestui partid politic, Nicolae Ciucă, a fost, duminică, în vizită electorală la Botoșani.

Alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, dar și de echipa de candidați PNL Botoșani la Parlamentul României, Nicolae Ciucă a vizitat Mănăstirea Vorona.
Candidatul PNL la Președinția României și-a exprimat încrederea că va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, mizând pe forța PNL și pe ceea ce îi transmit oamenii din zonele pe care le vizitează.
Nicolae Ciucă a declarat că Botoșaniul are potențial de dezvoltare, iar PNL are soluții pentru valorificarea acestui potențial, dar și pentru problemele județului.
Pentru una dintre acestea, Acumularea Vârfu Câmpului, Nicolae Ciucă a declarat că săptămâna viitoare va promova o Hotărâre de Guvern pentru ca barajul de la Vârfu Câmpului să fie declarat obiectiv de interes național astfel încât să poată fi reluate și finalizate lucrările începute acum 40 de ani.

Nicolae Ciucă a spus că în calcul și declararea județului Botoșani ca zonă defavorizată, dar cu adoptarea unor măsuri fiscale precum scăderea procentului de cofinanțare pentru unele proiecte .

Întrebat dacă viitorul Guvern va fi nevoit să reorganizeze aparatul de stat , Ciucă a admis că acest lucru estee posibil, inclusiv prin promovarea unei reforme administrativ-teritoriale.

La Vorona, fostul premier al României și cel mai important lider al PNL a fost întâmpinat de noul primar al comunei Sergiu Dascălu, care l-a însoțit pe tot parcursul vizitei sale în această comună alături de oficialii PNL.

Începând cu ora 14, Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu fermierii din județul Botoșani, la Stațiunea de Cercetare Popăuți.

Aici, fermierii botoșăneni au avut ocazia să-și împărtășească îngrijorările și provocările cu care se confruntă zi de zi, iar dumneavoastră le-ați oferit nu doar ascultare, ci soluții și sprijin real.

CMF 11240002


comments

comments