full screen background image

Dumitriu Alexandru: “Sănătatea nu se negociază!”

Sănătatea nu se negociază! Acesta e mesajul pe care vreau să-l înțeleagă toți, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care sunt unicul candidat eligibil din partea Dorohoiului pentru Parlamentul României.
Din păcate, județul Botoșani se confruntă cu suficient de multe probleme în sistemul sanitar, iar una dintre cele mai stringente rămâne accesul la medicamente. Unii vor spune că avem farmacii, iar stocurile acestora sunt mereu pline, dar nu este așa. În ultimii ani, parlamentarii de Botoșani nu s-au implicat deloc în consolidarea unei legislații prin care să faciliteze accesul la medicamente prin: reducerea prețurilor, asigurarea tratamentelor speciale, dar și aprovizionarea centrelor medicale în zonele defavorizate.
Fiind farmacist, am reușit să văd cât de mult sunt afectați oamenii, din cauza acestui sistem defect. Este timpul să schimbăm felul în care sunt tratați botoșănenii și nevoile lor. Vă îndemn ca în aceste alegeri să fiți alături de mine și colegii din echipa lui Valeriu Iftime. Schimbarea e de partea noastră!

comments

comments