VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Cristian Sauciuc, viceprimar de Piatra-Neamţ

Municipiul Piatra-Neamț are un nou viceprimar, în persoana lui Cristian Sauciuc – PSD, directorul societății „Troleibuzul”.

El a fost ales ieri, în ședința Consiliului Local, fiind, de altfel, singura propunere supusă votului.

Sauciuc a primit 13 voturi pentru și 3 împotrivă.

Astfel, noul primar Adrian Niță va avea un viceprimar din același partid.

„Felicitări sincere lui Cristian Sauciuc pentru alegerea în funcția de viceprimar al municipiului Piatra Neamț!

Ne cunoaștem de mulți ani, iar pe parcursul timpului am avut ocazia să-i observ dedicarea și capacitatea de a face față provocărilor.

Cristian este un om cu experiență și integritate, care, sunt sigur, va aduce o contribuție valoroasă administrației și va sprijini inițiativele menite să îmbunătățească viața locuitorilor noștri.

Îi doresc mult succes în acest nou rol și am încredere că, împreună, vom construi un viitor mai bun pentru comunitatea noastră și ne vom mândri din nou cu Piatra Neamț”, a declarat primarul Adrian Niţă.

Următorul viceprimar va fi ales, cel mai probabil, după o serie de negocieri cu celelalte partide din legislativul local.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/10/29/adrian-nita-investit-ca-primar-de-piatra-neamt/

 

Distribuie

Din aceeși categorie

Adrian Șovea, 420 de km în 6 zile pentru copiii cu dizabilități

Firma suceveană DELUXE THERMO a organizat, în Italia, conferința „Locuința viitorului: eficiență energetică, confort și siguranță pentru o casă verde”

Opt localități din județul Suceava vor beneficia de fonduri pentru aducțiuni de gaze naturale

A fost atribuit contractul pentru reabilitarea liniei ferate Pașcani-Iași

Știri sugerate